Nu stim cand se termina, dar melancolia si regretul trecerii rapide a acelor vremuri raman vesnic intiparite in sufletul nostru. Amintiri. Jocuri. Nazdravanii. Inocenta. Toate aceste lucruri contribuie la imaginea unui trecut perfect, pur, unde toate problemele noastre erau rezolvate de ”mami” si ”tati”.
Totul era atat de simplu.. toata lumea gravita in jurul tau si nimeni nu permitea sa ti se intample ceva. Erai centrul universului atator persoane : parinti, bunici, unchi, matusi etc. Nu ca acum s-ar schimba ceva, doar ca situatia tinde si sa se inverseze.Responsabilitati ce cresc zi de zi, grija pe care noi o purtam celor din jur, probleme aparent fara iesire.
Si cel mai rau doare faptul ca niciodata nu apreciem ce avem, decat atunci cand pierdem ceva. Ne traim primii ani din viata dorindu-ne sa crestem, sa nu depindem de parinti, dar cand dam piept cu greutatile vietii, ne dorim sa ne cuibarim la pieptul mamei si totul sa treaca.
Mama... fiinta cea mai suprema. Mama e mereu acolo, si, pentru ea, niciodata nu suntem suficient de mari. Ea si-ar da jumatate din viata ca noi sa nu ducem lipsa de nimic. Si as vrea ca fiecare om sa isi pretuiasca si sa isi iubeasca mama la fel de mult cum o fac eu. Si daca mi-ar putea cineva indeplini o dorinta, i-as cere ca ea sa fie nemuritoare.
Imi este un dor imens de gradinita...de jocurile copilariei mele...de prietenii mei, care acum sunt imprastiati in diferite parti ale lumii. Si chiar eram fericiti, nu ne lipsea nimic, si niciodata nu duceam lipsa de inspiratie pentru a petrece timpul. Spre deosebire de generatiile actuale, a caror viata se rezuma la navigare pe internet 20h din 24, si mai putin pe distractii cu prietenii... Noi avem macar amintirile frumoase a ceea ce am trait, dar ma intreb ce vor simti ei, peste ani, cand vor realiza ca nu au absolut nimic.
Cam atat pentru azi. Si acum..”comert electronic” ca vine examenul joi!
Pupicei.
Da,si mie mi-e dor de copilarie si viata mi-a fost zduncinata prin pierderea,de curand, a bunicului meu...am simtit ca mi s-a dus o parte din copliaria mea...sau poate mi s-a intapirat mai bine in suflet amintindu-mi momentele dragi...ca asta e,mergem mai departe cu amintirile frumoase...si trebuie sa ne bucuram de oamenii de langa noi cat mai sunt aici,pe aceasta planeta...
RăspundețiȘtergere